Management

  • prof. Pompilia Țugui

    Director

Legături utile

Programul Mondial Eco-Schools/Eco-Școala

În Obcinile Bucovinei, la poalele Dealului Leahului, comuna Vicovu de Jos găzduiește de veacuri legende bogate, tradiții unice și oameni aparte. Școala Gimnazială ”IOAN VICOVEANU” se mândrește cu poziția sa geografică și potențialul cultural, aspecte ce le valorifică constant în cadrul activităților dedicate dezvoltării armonioase a personalității preșcolarilor și elevilor săi. Prin faptul că unitatea de învățământ reunește sub egida sa ciclul preșcolar, ciclul primar și ciclul gimnazial, însumând 506 beneficiari direcți, misiunea celor 34 de cadre didactice capătă amploare, iar odată cu atingerea acestor cote numerice își propune să se extindă și în domeniul educaţiei pentru mediu.

În toamna acestui an Școala Gimnazială ”IOAN VICOVEANU” a făcut toate eforturile necesare înscrierii în cadrul Programului Mondial Eco-Schools/Eco-Școala. Punctajul obținut în urma evaluării documentației depuse de școală a întrunit numărul maxim de puncte, 41, astfel am purces la derularea de activități cu caracter ecologic. Acceptarea școlii noastre în cadrul acestui program de rang modial oferă oportunitatea realizării unor acţiuni instructiv-educative complexe, cu implicarea activă a preşcolarilor, elevilor, a cadrelor didactice, dar şi a părinţilor, în sensul adoptării unui comportament ecologic cu o rezonanţă semnificativă în timp şi în rândul comunităţii locale.

Programul Mondial Eco-Schools/Eco-Școala, prin temele ofertante și numeroasele proiecte ce le propune, activează spiritul ecologic spre desfășurarea firească a unor activități absolut necesare: plantări, colectări de deșeuri, popularizarea de mesaje eco în comunitate, ecologizări, reciclare de deșeuri, valorificarea materialelor din natură, economisirea resurselor naturale. Așadar, beneficiile atrase prin participarea în cadrul proiectului menționat sunt multiple şi vitale unui comportament ecologic colectiv care să asigure un viitor sănătos Pământului şi Omului, vorbim despre: identificarea şi conştientizarea de către participanţi a problemelor de mediu din școală și de la nivelul zonei, precum și formularea soluțiilor ce ar conduce spre ameliorarea efectelor nocive constatate; antrenarea constantă a copiilor, părinţilor, cadrelor didactice, dar şi a altor persoane, în activităţi atractive pe teme ecologice; derularea unor parteneriate cu alte grădiniţe, şcoli, instituţii - locale, din ţară, din lume şi formarea sentimentului de aparteneţă în cadrul unei mişcări civice de anvergură; construirea unei identități puternice a școlii cu rezonanță ecologică ca urmare a derulării și promovării acţiunilor incluse în program; valorificarea deşeurilor reciclabile în vederea obţinerii unor fonduri extrabugetare care să susţină activităţile planificate şi să alimenteze noi idei.